Oameni mici și mari - povești pentru copii

Împăratul Cioc de Sturz, de Frații Grimm A fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată nespus de frumoasă, dar atât de trufaşă, de nu putea să-i găsească nici un peţitor pe gustul ei. Pe cei care veniseră-n peţit până atunci, fata reuşise să-i facă să-şi ia tălpăşiţa. Ba îi mai şi batjocorise pe deasupra! Dar iată că într-o bună zi... Ascultă povestea!

Prințul fermecat, de Frații Grimm A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe. La o mică depărtare de palatul împărătesc se întindea o pădure adâncă şi întunecoasă, iar în pădure, la umbra unui tei bătrân, se putea vedea o fântână. În zilele cu prea mare zăduf, cea mai mică dintre fetele împăratului se ducea în pădure şi se aşeza pe ghizdurile fântânii răcoroase. Stătea aşa fără să facă nimic şi când o prindea urâtul scotea dintr-un buzunar o minge de aur; o arunca în sus, o prindea din zbor în căuşul palmelor şi-apoi o arunca iar. Ăsta era jocul ... Ascultă povestea!

Aspiratorul imaginar, o poveste scrisă de Adriana Ștefan Povestea își propune să atragă atenția asupra arsurilor la copii, într-un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru cei mici, dar și prin intermediul personajelor pe care le vor îndrăgi imediat. „Stop Arsuri” este o campanie de responsabilizare privind arsurile la copii, dezvoltată de către Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Campania își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la incidența și pericolul arsurilor la copii și să educe părinții și îngrijtorii cu privire la ce pot face pentru a preveni arsurile și cum să reacționeze în caz că cel mic suferă un astfel de accident nefericit. Alătură-te comunității de părinți informați! Un adult informat = un copil mai protejat!⁠ https://stop-arsuri.ro/ Ascultă povestea!

Aniversare cu Scântei, o poveste scrisă de Adriana Ștefan Povestea își propune să atragă atenția asupra arsurilor la copii, într-un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru cei mici, dar și prin intermediul personajelor pe care le vor îndrăgi imediat. „Stop Arsuri” este o campanie de responsabilizare privind arsurile la copii, dezvoltată de către Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Campania își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la incidența și pericolul arsurilor la copii și să educe părinții și îngrijtorii cu privire la ce pot face pentru a preveni arsurile și cum să reacționeze în caz că cel mic suferă un astfel de accident nefericit. Alătură-te comunității de părinți informați! Un adult informat = un copil mai protejat!⁠ https://stop-arsuri.ro/ Ascultă povestea!

Balaurii din Bucătărie, o poveste scrisă de Adriana Ștefan Povestea își propune să atragă atenția asupra arsurilor la copii, într-un limbaj simplu și ușor de înțeles pentru cei mici, dar și prin intermediul personajelor pe care le vor îndrăgi imediat. „Stop Arsuri” este o campanie de responsabilizare privind arsurile la copii, dezvoltată de către Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu. Campania își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la incidența și pericolul arsurilor la copii și să educe părinții și îngrijtorii cu privire la ce pot face pentru a preveni arsurile și cum să reacționeze în caz că cel mic suferă un astfel de accident nefericit. Alătură-te comunității de părinți informați! Un adult informat = un copil mai protejat! https://stop-arsuri.ro/ Ascultă povestea!

Sarea în bucate, de Petre Ispirescu A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el şi-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se şi văzând sârguinţa ce punea părintele lor ca să le crească pre ele, să le înveţe şi să le păzească de orice răutăţi şi bântuieli, se sileau şi ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l cuprinsese pentru moartea mumei lor. Într-una din zile, ce-i vine împăratului, că numai întreabă pe fata cea mai mare: – Fata mea, cum mă iubeşti tu pe mine? – Cum să te iubesc, tată? Iaca eu te iubesc ca mierea, răspunse ea, după ce se gândi că ce lucru poate fi mai dulce pe lume. Atâta o tăie capul pe dânsa, atâta şi vorbi. - Să-mi trăieşti, fata mea; să-mi facă Dumnezeu parte de tine. Şi întrebând şi pe fata cea mijlocie: – Dar tu, cum mă iubeşti pe mine, fata mea? – Ca zahărul, tată. Atâta o tăie şi pe dânsa capul şi atâta răspunse. – Să-ţi dea Dumnezeu bine, fata mea. Să mă bucur de tine. Pasămite, fetele acestea erau linguşitoare…

Amintiri din copilărie 1, de Ion Creangă Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, care se ţin tot de una: Vatra satului, Delenii şi Bejenii. Ş-apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, nu erau numai aşa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre, care ştiau a învârti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de vatale în toate părţile; cu biserică frumoasă şi nişte preoţi şi dascăli şi poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Şi părintele Ioan de sub deal, … Ascultă povestea!

Povestea iepurașului îndrăgostit, o poveste scrisă de Lucia Conțan Nu stiu de ce toți bunicii din lume vor să stea la casă cu gradină atunci când devin bunici. Asta vrea și bunicul din povestea următoare. Ascultă povestea!

Gâsca de aur, O poveste de Frații Grimm. A fost odată un om și omul acela avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei îl porecliseră Prostilă și-l luau în râs și-l umpleau de ocări ori de câte ori aveau prilejul. Într-o buna zi, cel mai mare dintre frați vru să se ducă în pădure să taie lemne și, ... Ascultă povestea!

Ascultă și tu povestea Andrei.

În pădure toate-s bune, numai croitorii sunt proști, după Octav Pancu Iași Eu, copii, locuiesc vara în pădure. Mă simt tare bine. Aș rămâne aici și iarna, dar sunt cam friguros. În pădure nu-s sobe, nici calorifere, deci nici nu poate fi vorba. În pădure, dragii mei, toate-s bune, numai croitorii sunt proști. Foarte proști. Nu vi-i recomand, copii! Ce-am pățit eu cu ei o să povestesc și nepoților. Ascultați! Se apropia ziua băiatului meu, Alexandru. Împlinea 5 ani. Încă din primăvară i-am promis o haină nouă. Acum aveam prilejul să-mi țin cuvântul. Cineva m-a îndreptat spre croitoria ”Cei cinci mari meșteri croitori” Bună ziua! Asculă povestea!

Salut, Dupa o pauza binemeritata am revenit la treaba. Cea mai nouă poveste audio este spusă de doi copii. Și nu orice copii. Ai mei. Andra si Ema s-au pus pe treaba. Cred ca pentru mine fac mai nou povestile. Imi place sa-mi ascult fetitele fetitele inainte de culcare :) Asculta si tu povestea!

A fost odată un cireş, după Octav Pancu Iași A fost odată un cireş care s-a săturat să mai facă cireşe. Lângă el, în livadă, prunul făcea prune, mărul făcea mere, ba până şi zarzărul care era abia un pui, nici măcar nu mergea la grădiniţă, credea că avioanele sunt nişte ciori mai mari şi muştele nişte avioane mai mici, da, până şi el, zarzărul, făcea câteva zărzărele. Doar cireşul se săturase să mai facă cireşe. Vestea, bineînţeles, se răspândi foarte repede, şi îngrijoraţi alergară la cireş mai mulţi oameni importanţi. Alergă la cireş însuşi bătrânul academician-doctor- profesor-docent, şeful catedrei de clătite cu dulceaţă de cireşe şi autorul de faimă mondială al studiului intitulat: „De ce se fac cercei din cireşe şi nu se fac cireşe din ... Asculă povestea!

Ascultă și tu povestea Andrei.

Avem mare încredere în Andra și o îmbrăţişam cu drag. Ascultă și tu povestea Andrei.

Mica Sirenă, de Hans Christian Anderson Departe-n largul mării apa e albastră ca albăstrelele şi limpede cum e cristalul, dar e şi foarte adâncă, atât de adâncă încât nici o ancoră nu poate ajunge până la fund; ar trebui să pui o mulţime de turnuri de biserică, unele peste altele, ca să ajungi de la fund până la luciul apei. Să nu credeţi însă că acolo nu-i decât nisip şi mâl; nu, acolo cresc copaci ciudaţi şi ierburi ciudate, şi tulpinile şi frunzele lor sunt aşa de mlădioase încât se clatină la cea mai mică mişcare a apei, parcă ar fi vii. Toţi peştii, mici şi mari, se strecoară printre ramuri cum se strecoară păsările prin văzduh. În locul unde-i cea mai mare adâncime e palatul împăratului mării; zidurile sunt de mărgean şi ferestrele înalte şi arcuite sunt de chihlimbar străveziu; acoperişul e făcut din scoici care se deschid şi se închid după cum se mişcă apa. Şi în fiecare scoică e un mărgăritar de preţ; numai unul şi ar fi destul să împodobească măreţ coroana unui rege. Ascultă povestea!

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte de Petre Ispirescu A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întâmpine şi totodată le-a zis: – Bine aţi venit sănătoşi; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorinţa ce ai o să-ţi aducă întristare. – Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, dacă ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai. – Am, răspunse unchiaşul; dar numai un copil o să faceţi. El o să fie Făt-Frumos…

ȚaraUndeVineriEraJoi, după Octav Pancu Iași In Taraundevinerierajoi, povestile si povestirile au darul de a fi leacuri bune pentru orice si de a se gasi la indemana oricui, baietei sau fetite, zmeie sau crocodili, sabii sau sabioare, ciori sau castane, elefanti sau meduze, ghete sau palarii, degete mari sau degete mici, cizmulite sau stele. "Fantastice" sau numai "de necrezut", "fara mister" sau doar "caraghioase", nemaipomenita lor putere sporeste mereu, din si mai marea noastra putere de a crede in ele, dupa cum insusi povestitorul ne indeamna sa luam aminte, fie cand ne cheama in sprijin, fie cand ne sare in ajutor, fireste, tot cu o poveste.

“Traia odata o familie de crocodili: Croco-tatal, Crocodila-mama si Crocodel-baiatul. Intr-o zi, tatal spuse: – Parerea mea este ca toti crocodilii mici, verzi, cafenii, cu coada mica sau mare, baietei sau fetite trebuie sa se culce la ora opt. Crocodel dadea din cap si scotea pe nas niste sunete incuviintand: – Sigur, de acord, da! – Multumesc! Ma bucur sa aud asta! Doar ca, a doua zi, Crocodila il apuca de coada ca sa-l scoale. Intr-o dimineata, l-a intrebat: – Ai putea sa-mi spui cand vei binevoi sa te culci la ora opt? – Cand o sa am ceas! Nu stiu cat e ceasul, de aceea ma culc tarziu.” Asculă povestea! “PAREREA MEA SI A CROCODILULUI-TATA” dupa Octav Pancu Iasi

Nu numai la grădiniţă, de Octav Pancu - Iaşi. Povestea asta este despre un băieţel care l-a uitat pe „bună ziua”. Cum adică „l-a uitat”? o să întrebaţi voi, că doar „bună ziua” nu-i o umbrelă s-o uiţi la un vecin şi nu-i o pălărie s-o uiţi în tren. „Bună ziua” – ştie oricine- e „bună ziua” şi nu poate fi uitat, ... Ascultă povestea!

- Cum este un pupic? Un pupic e foarte moale, ca un ghemotoc de vată care iți mângâie obrazul. Uneori înțeapă ca un cactus... - Și te doare? Asculă povestea spusă de Ema, o fetiță de 5 anișori. Pupici Pupici, o poveste scrisă de Selma Mandine

Sunt în Cluj. Stau pe o bancă si citesc. Din când în când sunt distras de zgomotul din jurul meu. E cel mai plăcut zgomot pe care poți să-l auzi într-un parc. Copii care zburda, țipă, râd cu poftă sau se ceartă între ei. Cu alte cuvinte este zgomotul care descrie viața și care te face să privești cu încredere spre viitor. Iar viitorul este frumos, dragii mei, atâta timp cât are cine face zgomot. Mi-am văzut ochioasele ieri dimineața, dar în acest peisaj frumos mă simt singur. Mi-e dor de ele. Îmi vine să mă ridic și să le spun celor din jur că și eu am doua strengarite care fac zgomot. Și încă ce zgomot. Oare sa fac si eu putin zgomot? Ce-ar fi sa citesc o poveste? Ce-o sa zica copii? Hai ca vedem, cred ca o sa le placa. A aaa, ce rățuște drăguțe sunt pe lac. O sa le spun povestea Rățușca cea urâtă. O poveste scrisă Hans Christian Andersen. Introducerea a fost scrisă de Fabrica de tătici. Ascultă povestea!

Aventurierul, o poveste scrisă de Valentina Neacșu A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc. Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei! Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline. Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, de aceea i se părea cea mai potrivită destinație, plănuind deja călătoria împreună cu prietenii lui. Mic și Pic se temeau totuși de…

Povestea de seară: Campionii, de Valentina Neacsu Am scris această poveste la cererea copilului mic, care consideră că sunt prea puţine texte despre fotbal pe acest blog. Să restabilim echilibrul, deci: În fiecare an animalele din pădurea noastră organizează Campionatul Natural de Fotbal. Competiţie importantă şi impozantă, jucată de două decenii încoace, campionatul despre care vă povestesc acum are totuşi un mare defect: a fost câştigat mereu de aceeaşi echipă – cea a urşilor. Nimeni n-a reușit vreodată să-i învingă! Animalele pădurii au încercat din răsputeri să schimbe lucrurile şi au invitat echipe-vedetă de peste hotare. În urmă cu trei ani, cea a focilor, care s-a dovedit a avea un joc de cap spectaculos şi nişte abilităţi de dribling neaşteptate, a pierdut în ultimul minut de prelungiri! Au mai ajuns în finală lupii, apărători feroce ai porții, iepurii, recomandaţi de o viteză ameţitoare şi chiar broaştele ţestoase care nu stau prea bine la fizic, dar știu excelent cu strategia de joc. Nimeni…

Povestea spune că fost odată ca niciodată un împărat care avea o fată foarte frumoasă. Atât de frumoasă era încât toată lumea rămânea uimită în faţa ei! Bărbați, femei, copii, câini, pisici amuțeau și amorțeau, de nu-și mai găseau glasul sau pașii atunci când o priveau! Vremea trecea, iar prinţesa din povestea noastră a ajuns la vârsta măritişului. Se căutau astfel pretendenţi prin toate împărăţiile din lume, pentru că cine lua fata de nevastă, moştenea şi tronul împărătesc. Numai că cei care veneau să o cunoască rămâneau toți muţi de uimire, de nu mai reuşeau să iasă din transa frumuseţii ei. Şi cum ar putea să conducă o ţară cineva care nu poate scoate o vorbă în faţa minunăției unei fete? Prințesa noastră era tot mai tristă și lipsită de speranță. Iar pretendenţii se cam împuţinau şi ei. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când se plimba gânditoare prin pădurea din apropierea palatului, a văzut ... Ascultă povestea! Mai multe povesti gasiti pe https://valentinaneacsu.ro/

Prostia omenească - de Ion Creangă A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci şi nouă de ocă de fer la un picior şi tot i se părea că-i uşor. Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!" Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă: – Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?! Ascultă povestea!

Punguța cu doi bani - o poveste jucată de Animaart. Adaptare și regie - Dana Bonțidean Distribuția: Leonard Viziteu, Cristina Secăreanu, Alina Mișoc, Dana Bonțidean AnimaArt este o asociație non-profit din Cluj-Napoca a cărei activitate constă în producții teatrale pentru copii și adulți, utilizând specificul teatrului de animație și arta mânuirii păpușii. Spectacolele noastre se plămădesc în laboratorul AnimaArt și apoi călătoresc oriunde sunt invitate. De data aceasta calatoria va fi pe platformele digitale. Sper sa vă placă!

BUNICA de Barbu Ştefănescu Delavrancea O văz, ca prin vis. O văz limpede, aşa cum era. Înaltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos. Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea: Ghici… – Alune! – Nu. – Stafide! – Nu. – Năut! – Nu. – Turtă dulce! – Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Şi întotdeauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea îmi da părul în sus şi mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. – Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Ascultă povestea!

Dl Goe de Ion Luca Caragiale Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam' mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul e că, dacă se hotărăşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia de dimineaţa. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana. Şi sărută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria. Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable,…

Ca să-i facă atenţi pe ascultători, că relatarea care urma privea personaje şi întâmplări ieşite din comun, povestitoarea începe cu formule incitante, astfel că unii se pot gândi că faptele sunt născocite, iar alţii că sunt adevărate, dar excepţionale:) Cine știe, important e să vă placă:) Ascultă povestea!

Cea mai nouă poveste audio este spusă de un copil. Și nu orice copil. Ema are doar 4 ani, dar e o povestitoare adorabilă. RIDICHEA URIAȘĂ Bunicul a pus în grădiniță o ridiche și a crescut ridichea aceea mare, mare, cât capul omului, și mai mare. Într-o zi bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ; și apucând-o de frunze trage și trage...iar ridichea nu s-a lăsat deloc. Moșul a chemat și pe baba. Baba s-a prins de mijlocul moșneagului, moșneagul de frunzele ridichii și trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls. A chemat baba și o nepoată. Nepoțica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moș și moșul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls. Nepoțica a chemat cățelușul. Ascultă povestea!

Vouă ce povești haioase vă spun copiii? Ar fi ireal să credem că doar noi le spunem copiilor povești... de cele mai multe ori, ei ne spun muuult mai multe. Turtiţa năzdrăvană Ca toate poveștile și aceasta începe cu… au fost odată un moş care trăia alături de băbuța lui într-o căsuță sărăcăcioasă. Într-o zi, moşul o rugă pe babă: – Fă-mi și mie o turtiţă! Mi-e foame și mi-e așa poftă! Miamiii Miami…. – Din ce să o fac, măi, moșule? Nu prea avem cu ce… Și băbuța intră în cămară, unde știa că mai are vreo doi pumni de făină… Zis și făcut. Frământă aluatul cu apă și îl băgă în cuptorul încins. După puţin timp, scoase o turtiţă rumenă şi apetisantă pe care o puse pe fereastră să se răcească. Moșul stătea nerăbdător la masă adulmecând mirosul plăcut și așteptând ca turtița să fie numai bună de mâncat. Taaare bine arăta! Dar când să o ia HAȚ de la fereastră, turtița începu să danseze și să cânte, să se rostogolească pe masa, pe dulap, să sară într-un picior și să râdă. Apoi HOP sări peste prag direct în curte, spre…

Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură. Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe stradă o ţărancă, strigând cât o ţinea gura: – Magiun! Magiun bun de vânzare! Magiun! Hai la magiun! Cuvintele femeii îi plăcură croitoraşului şi, scoţându-şi căpăţâna pe fereastră, îi zise: – Ia vino sus la mine, mătuşică dragă! Presimt c-o să-ţi desfaci repede toată marfa… Femeia urcă anevoie cele trei etaje, din pricină c-avea un coş tare greu. Când ajunse în camera croitoraşului, acesta o puse să-i arate toate oalele cu magiun. Le cercetă cu luare aminte, ca nu cumva să se înşele în vreun fel. Le cântări în mână, pe rând, îşi vârî nasul în fiecare, şi în cele din urmă spuse: Ascultă povestea!

A cincea poveste din seria FRAM - Ultimul spectacol Ați aflat, dragi copii, din primele patru cărți ale poveștii mele, cum un pui de urs rătăcit de la Polul Nord a ajuns artist de circ celebru, aplaudat și adorat de toată lumea. V-am povestit despre primul meu spectacol. Ei bine, după el au urmat altele, încă mai mari și mai frumoase. Cele mai mărețe orașe din lume ne-au primit cu brațele deschise... ...și publicul ne răsfăța ca pe niște adevărate celebrități ce eram. Și uite-așa am tot crescut și, dintr-un pui de urs polar celebru și iubit de copii, am devenit un tânăr urs polar celebru, însoțit de copii și de tineri oriunde mergeam... ... Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro Adaptare de Adrian Barbu Ilustratii de Alexandra Abagiu Toate drepturile rezervate - Editura Deveo Media Proiect fondat prin Crestem Idei la data de 12 decembrie 2016

A patra poveste din seria FRAM - Cum am devenit celebru Dragi copii, dacă ați citit primele mele trei cărți, ați aflat deja povestea plecării mele de la Polul Nord către lumea oamenilor. Iată-mă acum în ceva care se numește oraș! E plin de oameni, culori, mirosuri și zgomote noi și ciudate... E atât de f rumos, încât nici nu știu încotro să mă mai uit mai întâi! Oh, v-ați adunat cu toții să mă întâmpinați? Ce primire, ce primire! Parcă n-ați mai văzut niciodată urși polari... sau poate chiar n-ați mai văzut? Eu am văzut destui, acolo de unde am venit. Am o nouă familie! Puii Căpitanului s-au bucurat foarte mult să mă vadă, iar eu m-am bucurat să descopăr și să explorez un loc magic. Se numește f rigider. În el e mai cald decât acasă și e plin de bunătăți. Mmmm, zăpada asta colorată și dulce e preferata mea! ... Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro Adaptare de Adrian Barbu Ilustratii de Alexandra Abagiu Toate drepturile rezervate - Editura Deveo Media Proiect fondat prin Crestem Idei la data de 12 decembrie…

A treia poveste din seria FRAM - Am un nume! V-am povestit, în cele două cărți de până acum, începutul călătoriei mele, cum m-am rătăcit de mama și cum am ajuns între oameni. Să știți că m-am obișnuit cu ei destul de repede. Și am aflat o mulțime de lucruri interesante. Asta e o sanie trasă de câini. Oamenii călătoresc mult cu săniile. Uneori se iau și la întrecere. De data asta, eu am câștigat! Oamenii călătoresc și pe apă, dar insulele lor sunt mai mici și tare ciudate. Se numesc bărci. Sunt lungi și moi, și trebuie împinse ca să înoate. Când merg cu ei, cel mai mult îmi place să privesc departe, spre lumea largă. Oare ce-o fi acolo? ... Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro Adaptare de Adrian Barbu Ilustratii de Alexandra Abagiu Toate drepturile rezervate - Editura Deveo Media Proiect fondat prin Crestem Idei la data de 12 decembrie 2016

A doua poveste din seria FRAM - Călătorie cu peripeții Dacă ați citit prima carte a poveștii mele, Un pui de urs la Polul Nord, ați aflat că, după o călătorie lungă pe un sloi de gheață plutitor, am ajuns într-un loc minunat, plin de culori și de lucruri interesante. Mama mi-a spus că lucrurile colorate și frumos mirositoare se numesc flori. Dar nu mi-a spus că unele dintre ele pot să zboare! Trebuie neapărat să aflu unde se duc florile când își iau zborul. Of, zboară prea repede!... Dar ce-i asta? Zăpadă, aici, între flori? Hei, zăpada asta are ochi! Și nici nu e zăpadă, sunt pui de... nu știu ce fel de pui sunt, dar nu se tem de mine. Poate pentru că suntem albi cu toții? Uite-o și pe mămica lor… Aoleu, trebuie să mă întorc înainte să se trezească mama mea! Și încă n-am văzut unde se duc florile zburătoare. Rămâneți cu bine, mă grăbesc! ... Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro Adaptare de Adrian Barbu Ilustratii de Alexandra Abagiu Toate drepturile rezervate - Editura Deveo Media Proiect fondat prin…

Prima poveste, Un pui de urs la Polul Nord M-am născut acum multă vreme, într-o peșteră înghețată, pe insula înconjurată de sloiuri și de noaptea polară, care ține o jumătate de an. Primele săptămâni de viață mi le-am petrecut dormind, cuibărit în blana caldă a mamei. Însă uneori mă trezeam singur și speriat: ea nu era acolo Dar când se întorcea, aducând cu ea căldură și lapte, eram cel mai fericit pui din lume. După cinci săptămâni, am deschis ochii. Dar tot ce vedeam era întuneric – și în peșteră, și afară. Cel de afară era înspăimântător: era negru-negru și presărat cu puncte mici și strălucitoare. O singură dată am văzut lumină: o flacără mare, pâlpâind pe cer, un curcubeu în multe culori, întins de-a latul lumii. Era aurora boreală, care făcea gheața și oceanul să sclipească în toate culorile. Dar pe mine m-a speriat foarte tare. Am urlat de frică și lumina s-a stins. Poate că și ea s-a înspăimântat de mine la fel de mult… Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro Adaptare de Adrian Barbu Ilustratii de…

Astăzi vă spun o poveste scrisă de Dridriana. Miercuri sunt bucuros Astăzi este miercuri. Este ziua în care tata mă ia de la grădiniță. Îl aștept cu nerăbdare. Mă prefac că sunt atent la plastilina modelată de Smaranda și la dinozaurii din mâinile lui Mihai. Mă prefac că petele de acuarelă de pe mâneca dreaptă sunt interesante. De fapt, eu pândesc momentul în care apare tata. El deschide ușa încet și, odată ce Doamna l-a zărit, intră hotărât și spune „Bună ziua”. În momentul acela eu țâșnesc de la locul meu, cu gând să-i sar în brațe. Dar să știți că nu o fac. Nu imediat. Pentru că mai am de aranjat una-alta înainte de plecare: o carte, un scaun… Scot pe furiș limba la Mihai și zâmbesc, și mai pe furiș, către Smaranda. Acum sunt gata! Mă precipit spre cuierul de la intrare și încep să mă îmbrac. Tata vrea să mă ajute, dar nu prea se descurcă. Poate pentru că vorbește cu Doamna în același timp. Îmi îndeasă căciula pe cap și-mi zgârie fruntea cu eticheta, apoi îmi încheie nasturii hainei. Alandala. Doamna îi…

Daaa, vă spun o poveste despre ziua de luni și mersul la grădiniță, o poveste scrisă de Dridriana. Luni sunt arțăgos Astăzi este luni. Este ziua în care nu vreau să merg la grădiniță. Îmi bag capul sub plapumă și nici nu vreau să aud de ea. Aud, în schimb, ceasul deșteptător. Care sună și iar sună. Dar nu-mi pasă! Mă cuibăresc mai bine în pat și strâng din pleoape, sperând ca mama să uite de mine. Ceasul deșteptător este cel mai mare dușman al omului. Părerea mea! Noi avem un ceas din acelea vechi, de tablă, împopoțonat cu două căpăcele rotunde de o parte și de alta a cadranului, ca niște urechi. Și zbârnâie întruna. – Bună dimineața! se aude vocea mamei de undeva din apropiere. – Hmmm… Mama își face de lucru prin cameră. Vrea să mă trezească. Ea încă nu știe că eu nu merg la grădiniță. Nu, nu și iar nu! Am hotărât! Din fericire, ceasul s-a oprit din zbârnâit. – Hai, copilaș, o nouă săptămână te așteaptă! – Să aștepte! mormăi eu de sub plapumă. – Soarele a ieșit azi de după nori. Te așteaptă și el! – Îhî! –…

Peștișorul de aur, de Charles Perrault A fost odată ca niciodată un pescar bătrân, care locuia împreună cu soția sa în apropierea țărmului unei mări îndepartate. Bordeiul lor era neîngrijit și dărăpănat, iar bătrânul, slăbit de povara anilor, abia iși mai ducea zilele. Nu mai ieșea pe mare, la pescuit, de teamă că n-ar putea face față valurilor mai puternice. Îndrăznea doar să se urce în barca lui veche, legată de o rădăcină uscățivă de pe țărm, de unde iși arunca în apă undița. Prindea doar peștișori mai mici, cu care nu reușeau să-și potolească foamea. Nevasta lui era o femeie tare rea, înfumurată și certăreață, mereu nemulțumită. Zi de zi se plângea de viața pe care o duceau și nu contenea să-și învinovățească bărbatul pentru neajunsurile lor. Într-o bună zi, pescarul iși aruncă undița în apă, nădăjduind să prindă cât mai mult pește. Trecu o bună bucată de vreme de când stâtea chircit cu undița în mână. Deodată, însă se petrecu o minune: prinse un peștișor mic, din cale afară de frumos și de strălucitor.…

Fetița înțeleaptă, După o poveste populară rusească Au fost odată doi frați, unul bogat și unul sărac. Într-o zi o porniră spre oraș, primul călare pe un armăsar, iar celălalt, pe o iapă. La căderea serii, se opriră la o căsuță sărăcăcioasă, nelocuită și, după ce legară caii afară, se culcară și dormiră duși. Dar dimineața ii aștepta o surpriză: caii nu mai erau doi, ci trei. Al treilea era un mânz ager pe care iapa îl adusese pe lume în timpul nopții. - E al meu! Spuse imediat Dimitri, fratele bogat. E odrasla armăsarului meu! Ivan, fratele cel sărac, raspunse: - Un armăsar nu poate făta. Mânzul e odrasla iepei mele! Începură să se certe și, în cele din urmă… Ascultă povestea!

Graurul cântăreț, dupa Esop A fost odată un graur care lua lecții de cântat de la sticlete în fiecare zi. Sticletele era un profesor bun, iar graurul un elev silitor. Așa că, intr-o seară animalele se adunară să-l asculte. Graurul începu să cânte si-i înveseli cu trilurile sale pe locuitorii pădurii. Dar, într-o noapte cu lună plină, o privighetoare îi fermacă pe toți, mai mult decât graurul, cu cântul ei tulburător, plin de triluri dulci și triste. Graurul fu și el vrăjit. La sfărșit, toți o ridicară în slăvi pe privighetoare, ca pe o regină, pentru cântecul ei frumos. Ascultă povestea! O să-ți placă!

Vulpea și strugurii, o fabulă de Esop A fost odată o vulpe foarte înfometată, care mergea agale pe cărările prăfuite în căutare de hrană. La un moment dat, pe marginea drumului zări cu privirea niște ciorchini foarte frumoși de struguri, atârnând provocător de spalierul unei vițe de vie. - strugurii arată delicioși, spuse în sinea ei vicleana vulpe. Dar sunt atât de sus. Cum voi reuși eu să iau struguri? Se uita cu ochii ațintiți asupra boabelor minunate și suculente ale strugurilor negri, care parcă îi făceau în ciudă, atârnând acolo sus. Cu cât privea mai mult la boabele savuroase, cu atât pofta ei devenea mai mare. Vulpea a tot încercat să sară și ... Ascultă povestea! Morala fabulei ne învață, că trebuie să muncim foarte mult pentru ceea ce dorim să avem dar, și, că, lucrurile nu-ți ies mereu așa cum vrei, nu căuta să te amăgești.

Bucle Aurii, după o poveste populară engleză A fost odată o casuță în care locuia familia Urs. Tatăl Urs era mare și gras, mama Urs era așa și așa, iar fiul lor, Ursulică, era mic de tot. Prin urmare, paturile lor erau diferite, tatăl Urs avea un ditamai patul lung și lat, ca să se odihnească bine, mama Urs avea un pat nici mare, nici mic, cu un frumos baldachin roșu, și Ursulică avea un pătuț pe potriva lui. Nu departe de ei locuia o fetiță blondă, pe nume Bucle Aurii, care avea aceeași fire ca Ursulică, dar era și mandră pe deasupra și nu voia să se joace cu ursulețul. Într-o zi, mama Urs... Ascultă povestea!

Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel pe nume Jack. Vă spunem povestea lui și a unor boabe de fasole fermecate care l-au ajutat să urce până la cer, dincolo de nori, în țara unui Uriaș lacom. Se zice că Jack și mama lui trăiau într-o casă micuță, la marginea unui oraș. Mama cosea cât era ziua de lungă, să facă rost de câțiva bani în plus pentru familie, iar Jack îngrijea văcuța pe care o aveau și grădina cu zarzavaturi din spatele casei. Ei bine, după o iarnă lungă, Jack își dădu seama că nu mai au cu ce să își hrănească vaca, așa că îi spuse mamei cu tristețe: - Trebuie să vindem vaca, nu mai avem nici măcar un fir de iarbă pentru ea. - Offf, Jack… îmi pare rău… ai dreptate, trebuie să o duci la târg. Dar ai grijă să o vinzi cu un preț bun, îi răspunse mama. Ascultă povestea!

Frumoasa adormită O poveste de Frații Grimm A fost odată, în vremurile de demult, a fost un împărat şi-o împărăteasă, şi cum nu se îndurase soarta să le hărăzească un urmaş, nu trecea zi în care să nu se tânguie amândoi: "Cât de goală ne e casa şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!" Dar coconul cel mult dorit se lăsa aşteptat de multă vreme… Şi iată că-ntr-un sfârşit, pe când împărăteasa se scălda în apa unui râu, o broască sări din unde pe prundişul malului şi-i grăi astfel: - Află, Măria ta, că-ţi va fi îndeplinită dorinţa; căci până a nu trece anul, vei aduce pe lume o fetiţă. Ascultă povestea!

Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie. Într-o zi, maică-sa îi zise: – Scufiţă Roşie, ia bagă-n coşuleţ bucata asta de cozonac şi sticla asta cu vin şi du-le bunicii, că e bolnavă şi slăbită şi bunătăţile astea o să-i ajute să-şi mai vină în puteri. Da’ vezi de pleacă mai înainte de-a se lăsa zăpuşeala şi caută de mergi frumos şi să nu te abaţi din drum; altfel,... Ascultă povestea!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!" Trecu timpul, dar nu prea multişor, şi împărăteasa născu o fetiţă albă ca zăpada, cu gura roşie ca sângele şi cu păr negru ca abanosul. Şi-i dădură numele de Albă-ca-Zăpada… Ascultă povestea!

Leul şi şoricelul! de La Fontaine Pe cât îţi stă-n putinţă, fii bun cu orişicine: Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine, Cum am s-arăt prin două exemple, de îndată, – Atâta e în pilde povaţa de bogată. Asculă povestea!